Responsabilitatea ca stil de viață – Povestea lui Zoltán Szenner și a companiei RomWald

Din negoțul copilăriei până la afacere

– ROM WALD SRL a fost înființată în 1991, iar dumneavoastră sunteți în firmă din 1996. Ați vrut mereu să deveniți antreprenor?

– Aș putea spune că da, am avut mereu un spirit antreprenorial, deși la început nici nu știam că se numește așa, pentru că în comunism acest termen nu exista. Încă din copilărie „negociam” mereu ceva sau lucram în vacanțele de vară ca să-mi suplimentez banii de buzunar. Părinții m-au crescut în ideea că pentru bani trebuie să muncești și să îi apreciezi. Am făcut de toate: la început i-am ajutat pe părinții mei în gospodărie, cu animalele, apoi în vacanțele de vară am lucrat pe șantier, iar în 1990 – în vacanța de vară, după ce am intrat la facultate – am plecat, de exemplu, în Ungaria, să sap șanțuri, și până la urmă am ajuns să sap tuneluri.

Rom-Wald: responsabilitate și profesionalism

– Ați ajuns la Rom-Wald ca student – și sunteți acolo și azi. Mai târziu ați fondat și Termoplus, care funcționează în strânsă legătură cu Rom-Wald. În timp ce în lucrările naționale Rom-Wald este actorul principal, în distribuție și deservirea clienților locali, Termoplus are rolul central. Dar să ne întoarcem la început: cum a fost să fiți antreprenor de la o vârstă atât de fragedă?

– Nu a fost ușor. Am învățat repede că sunt responsabil de colegii mei – de la problemele de zi cu zi până la salarii. La început, s-a întâmplat să nu primesc eu salariu, dar niciodată nu s-au întârziat salariile angajaților, iar taxele le-am plătit mereu la termen. Am fost întotdeauna cunoscuți ca parteneri serioși, corecți și buni platnici, atât față de stat, cât și față de partenerii noștri. Anii 1995–2000 au fost foarte haotici, condițiile se schimbau constant, și ca să putem evolua, a trebuit să ne adaptăm rapid. Totuși, nu am renunțat, din două motive: libertatea – nu am avut niciodată șef – și diversitatea. Chiar dacă a fost greu, nu m-am plictisit niciodată, în fiecare an, din fiecare lucrare, am învățat ceva.

– Ați studiat robotica și automatizarea ca inginer. Cum vedeți importanța dezvoltării profesionale?

– După școală a început învățarea adevărată. Eu cred că dacă ești mereu deschis către nou și ești atent, poți învăța ceva din orice. Când intru într-un spațiu tehnic, mă uit imediat: ce s-a făcut, cum s-a făcut, ce s-ar putea face mai bine, ce s-ar putea evita. Cred că e deja o „boală profesională”. Nu pentru a critica – ci pentru că vreau să învăț. Cine nu evoluează în această meserie, merge înapoi.

– Cât de mult contează această atitudine în munca de zi cu zi?

– Foarte mult. Am început de mai multe ori lucrări care la început păreau aproape imposibile, de multe ori „am transpirat sânge”, dar am dus totul la capăt și din fiecare am învățat.

„Nu am vândut – pentru că nu era potrivit pentru el”

– Cum gândește o firmă care activează de 30 de ani la Miercurea Ciuc și care nu doar vorbește despre calitate? Și cum s-a reflectat această gândire în Termoplus, când a venit vorba de vânzări? Ce înseamnă adevăratul profesionalism, cum a devenit încrederea cea mai puternică formă de marketing și de ce nu vindeți orice, oricui?

– Marketingul nostru e simplu: clientul mulțumit e cea mai bună reclamă. Încercăm mereu să înțelegem ce își dorește clientul și, dacă ceva nu i se potrivește, mai bine nu-l vindem. Oferim mai multe alternative, le explicăm avantajele și dezavantajele fiecăreia, ca să poată decide bine. De exemplu, nu am vândut un cazan pe gazeificare unui medic, pentru că din stilul lui de viață a reieșit că nu ar fi reușit să-l folosească așa cum trebuie. I-am recomandat alte opțiuni.

Avem clienți mari care revin la noi de 15–20 de ani, aproape în fiecare an facem lucrări pentru ei, pentru că au încredere. Au încredere în calitatea lucrărilor și au încredere pentru că știu că mă uit întotdeauna la ce este cel mai avantajos din punctul lor de vedere – nu voi vinde niciodată ceva de care nu are nevoie sau care nu i se potrivește. Principiul nostru este să nu distribuim produse de calitate slabă, pentru că orice parte dintr-un sistem – fie și o piesă mică – poate provoca daune serioase. Lipsa calității se întoarce întotdeauna împotriva ta – dacă nu în bani, atunci în probleme.

Un sistem va ceda întotdeauna în punctul cel mai slab – poate fi cazanul sau un radiator, dar poate fi și o piesă mică, cum ar fi un robinet cu bilă, un niplu sau un furtun flexibil. Poți avea cel mai bun cazan Viessmann – dacă un niplu prost cedează în perete și inundează casa, degeaba. Mai bine dai câțiva lei în plus pentru o piesă bună, decât să plătești de zece ori mai mult pe reparații.

– Cum alegeți un produs pe care începeți să-l comercializați?

– Niciodată doar din catalog. Comandăm câteva bucăți, le luăm în mână, le testăm. Verificăm greutatea, grosimea materialului, cât rezistă la presiune. Eu îmi dau seama dintr-o privire dacă ceva e de calitate slabă. La noi se face și service-ul, nu trimitem clientul în altă parte, așa că punem pe raft doar ce știm că se comportă bine. La cazane, de exemplu, deseori desfacem primele bucăți, să vedem și piesele din interior – pentru că în ziua de azi, în globalizarea asta în care toată lumea produce orice, marca singură nu mai este suficientă.

Politică cu gândire de antreprenor

– În 2020, într-un mod surprinzător, ați fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov. Cum s-a întâmplat asta?

– Piața din Miercurea Ciuc s-a tot restrâns, am observat asta încă de la începutul anilor 2000, și din acest motiv, în ultimii 20–25 de ani, am lucrat în toată țara. Așa că, în 2010, m-am mutat la Brașov, de unde am început să supraveghez punctele de lucru din toată țara, și de acolo mergeam regulat la firmă, la Ciuc.În 2018, când Liviu Dragnea a început să subordoneze justiția și toate instituțiile statului intereselor sale personale, m-am săturat și am intrat în politică – în PLUS, partidul lui Dacian Cioloș.În 2020 m-am candidat pentru funcția de consilier județean, am considerat că atâta responsabilitate pot să-mi asum pe lângă firmele mele, dar nu am vrut mai mult. Nu mi-am dorit să fiu vicepreședinte, totuși, pe mine m-au ales. A fost o decizie grea, dar dacă tot am intrat în politică ca să schimb ceva, a trebuit să-mi asum.În rest, chiar nu m-am schimbat – și la Consiliul Județean am gândit și am acționat ca un antreprenor.

– Cu ce v-ați ocupat la Consiliul Județean Brașov?

– Munca mea a fost foarte diversificată: drumurile, un proiect amplu de gestionare a deșeurilor, dar și programele culturale, sportul, muzeul, biblioteca și arhitectul-șef au fost în responsabilitatea mea. A trebuit să învăț multe, dar mereu m-am adaptat ușor și am învățat repede.

Ușă deschisă: principii, rezultate, adversari

– Foarte variat, într-adevăr. Cum ați reușit să gestionați toate acestea?

– Și la Consiliul Județean am gândit ca un antreprenor: nu am vrut să vorbesc, ci să fac. Cu banii publici trebuie să fii și mai responsabil decât cu ai tăi. Am știut că singur nu o să pot face nimic, așa că nu m-am implicat în lupte politice, ci am construit relații bune cu toată lumea – atât în cadrul Consiliului Județean, cât și cu toți primarii din județul Brașov. Nu m-a interesat ce orientare politică are cineva, m-a interesat doar dacă putem sau nu să lucrăm împreună la un proiect. În același timp, nu am renunțat niciodată la principiile mele. Ușa biroului meu a fost larg deschisă timp de 4 ani. La propriu – pentru ca oricine mă căuta, să poată intra imediat, dar și simbolic – ca toată lumea să înțeleagă că nu sunt dispus să discut nimic care necesită ușa închisă.

La lucrările de reparații drumuri eram tot timpul pe teren, verificam personal execuția, iar dacă nu era bine făcută, nu o recepționam – ceream să fie reparată sau chiar refăcută. Dacă socotelile nu erau corecte, le respingeam. Nu conta cine era în fața mea – mă interesa un singur lucru: a făcut treaba bine, la un preț corect? Dacă nu, atunci avea o problemă cu mine. Mai ales în proiectul de gestionare a deșeurilor – care este enorm, aproape 150 de milioane de euro + TVA – au fost multe interese, am tulburat multe ape, au încercat să-mi pună piedici, dar am mers mai departe, iar proiectul este acum într-un stadiu foarte avansat. Mi-am făcut mulți dușmani, dar și mulți prieteni, care mi-au apreciat munca – și cred că faptul că m-au chemat înapoi la Consiliul Județean Brașov, ca manager județean, spune destul de multe.

Întoarcerea la firmă – dar nu înapoi

– După ce s-a încheiat mandatul dumneavoastră ca vicepreședinte al Consiliului Județean, v-ați întors în afaceri și gata, s-a încheiat un capitol?

– Așa a fost planul. Aș fi putut continua ca vicepreședinte, dar din cauza situației politice confuze nu am acceptat un nou mandat. Am preferat să mă întorc la firmă – de fapt, nici nu plecasem bine, că m-au și sunat înapoi de la Consiliul Județean și mi-au oferit postul de manager județean, ca să pot continua ceea ce am început. M-am gândit mult, dar până la urmă am acceptat – în primul rând din cauza proiectelor în care eram implicat. Mai ales cel legat de gestionarea deșeurilor, în care am investit foarte multă muncă și vreau să văd că este dus la bun sfârșit.

– Și cu firmele – Rom-Wald, Termoplus – ce s-a întâmplat în acest timp?

– Le-am lăsat în grija partenerului meu și a colegilor – eram o echipă sudată și am considerat că pot avea încredere în ei. În plus – mai ales în ceea ce privește lucrările – am contribuit și eu. Majoritatea lucrărilor sunt la clienți vechi, stabili, îi cunosc deja pe dinafară, așa că am putut să rezolv multe fără să merg personal pe teren. Lucram după-amiezile și în fiecare weekend, în fiecare vineri după-amiază veneam la Ciuc, urmăream ce se întâmplă. N-a fost ușor... dar lucrurile au fost în regulă.

Alpinism – la propriu și la figurat

– Să vorbim puțin și despre viața personală. Ce hobby-uri aveți? Ați mai avut timp pentru ele cu atâtea responsabilități?

– Am avut multe, acum au rămas mai puține. Mereu am iubit animalele – mai ales câinii și caii. Am câini de când eram copil, mă ocup mult de ei. Am făcut și mult sport: tenis, karate, echitație, alpinism. Alpinismul m-a format cu adevărat. Am mers și singur – de exemplu pe Matterhorn sau pe un vârf de 7000 de metri din Tadjikistan, fără coardă. A fost periculos, dar tocmai acele experiențe mi-au rămas cel mai viu în memorie.

– Singur și fără coardă?

– Când mergi singur, fiecare kilogram pe care trebuie să-l cari în munte contează. În plus, nici nu avea cine să mă asigure, așa că am decis să iau o pereche bună de colțari, două pioleți tehnici, și... ce-o fi, o să mă descurc. Am avut încredere că pot reuși – și am reușit. Ba chiar, la final, a fost mai mult decât doar un vârf de peste 7000 de metri. După ce am urcat vârful Korzenevskaya (7105 m), mai aveam câteva zile până venea elicopterul să ne ia din tabăra de bază. M-am alăturat a doi alpiniști danezi, frați, ca să încercăm să urcăm în cinci zile vârful Comunismului. Unul dintre ei a căzut pe o porțiune tehnică mai dificilă – din fericire o coardă fixă i-a oprit căderea, dar și-a pierdut rucsacul, cu tot echipamentul, și a trebuit să coboare. Celălalt frate, noaptea, în furtună, la peste șase mii de metri altitudine, cu doar câțiva metri în fața mea, a căzut într-o crevasă – 12 metri adâncime. Nu putea ieși singur. Am continuat până la următoarea tabără după ajutor, l-am scos, dar a doua zi a trebuit să cobor cu el, pentru că avea comoție cerebrală. Dar despre asta... poate altădată – sunt multe de povestit…